Debite record pe râul Bistrița și intervenții majore pentru protejarea populației din Suceava și Neamț

2 Min Read
Sursa foto: Apele Române

În urma ploilor torențiale din 27–28 iulie, râul Bistrița a înregistrat un debit istoric de 534 metri cubi pe secundă la stația hidrometrică Frumosu, depășind cota de pericol de peste 23 de ori față de valorile obișnuite

Creșterea rapidă a avut loc într-un interval de doar 12 ore. Pentru a preveni efectele catastrofale în aval, viitura a fost absorbită integral în Acumularea Izvorul Muntelui, aflată în administrarea Hidroelectrica, care a funcționat în condiții optime.

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis cod roșu hidrologic pentru această zonă. În doar câteva ore, s-au înregistrat cantități record de precipitații, de exemplu: 78,7 l/mp la Gura Humorului, 68,9 l/mp la Parhăuți și peste 50 l/mp în zona Dorna.

Printre cele mai afectate zone se numără localitățile Broșteni, Ostra, Stulpicani și Vadu Negrilesei din județul Suceava, precum și Borca, Sabasa și Fărcașa din județul Neamț, unde s-au produs inundații locale, alunecări de teren și deteriorarea infrastructurii. Din Borca au fost evacuate preventiv aproximativ 800 de persoane.

Peste 100 de angajați ai Sistemelor de Gospodărire a Apelor din Suceava și Neamț, alături de echipele Apele Române Siret, intervin în teren pentru degajarea drumurilor și refacerea infrastructurii afectate. Localitatea Broșteni rămâne temporar izolată, iar utilaje din Vrancea, Bacău, Pașcani, Mureș și Olt au fost relocate pentru a sprijini operațiunile. Intervențiile sunt desfășurate în coordonare cu autoritățile locale, județene și Inspectoratele pentru Situații de Urgență. Monitorizarea hidrologică se realizează permanent în teren.

Autoritățile atrag atenția populației să evite deplasările în apropierea cursurilor de apă sau a zonelor de versant, să nu traverseze drumuri sau poduri acoperite de apă și să urmeze strict instrucțiunile oficiale. De asemenea, se recomandă pregătirea unui bagaj de urgență și contactarea autorităților în cazul în care se impune evacuarea. Pentru autoritățile locale, se solicită menținerea unei comunicări constante cu ABA și ISU, curățarea rigolelor și șanțurilor, sprijinirea intervențiilor Apelor Române și asigurarea unei reacții rapide în teren.

Share This Article