În Vaslui, doi bărbaţi au căzut într-un siloz de cereale, la o adâncime de 30 de metri/ Unul dintre ei a fost scos mort, iar celălalt a fost salvat!

Echipaje de prim ajutor din judeţul Vaslui au intervenit luni dimineaţă pentru salvarea a doi bărbaţi care au căzut într-un siloz cu cereale, la o adâncime de 30 de metri. Unul dintre bărbaţi a fost salvat, celălalt fiind scos decedat.

Bărbatul rănit avea multiple traumatisme și a fost convins cu greu de medici să fie transportat la spital.

Medicul Diana Cimpoeşu, coordonator UPU-SMURD Iaşi, a declarat că elicopterul SMURD Iaşi a fost trimis la intervenţie la ferma de păsări din localitatea Sălcioara, unde existau două victime. În cazul unui bărbat de 61 de ani, medicii au declarat decesul după ce acesta a căzut de la o înălţime de trei metri şi a fost strivit într-un siloz de cereale.

Celălalt bărbat, în vârstă de 59 de ani, a fost găsit conştient, suferind multiple traumatisme după ce a căzut în acelaşi siloz. Potrivit medicilor, acesta consumase băuturi alcoolice și a refuzat inițial să fie transportat cu elicopterul la spital.

În cele din urmă, victima a fost preluată de o ambulanţă şi transportată la Spitalul Bârlad.

Poliţiştii au demarat o anchetă la ferma de păsări din Sălcioara pentru a stabili împrejurările în care s-au produs cele două accidente.

Incidentul a avut loc în localitatea Sălcioara, unde doi bărbaţi au căzut într-un siloz de cereale. Conform ISU Vaslui, una dintre victime a fost găsită blocată în sistemul de evacuare a cerealelor. Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui au declarat că bărbatul în vârstă de 69 de ani a fost scos decedat, iar cel de 59 de ani a fost scos în viaţă şi preluat de elicopterul SMURD pentru transport la spital.

Primele date indică faptul că evenimentul este un accident de muncă.