Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii din Dolj după ce au agresat doi frați și pe mama acestora!

Conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj, cei doi bărbați, în vârstă de 32 și 35 de ani, sunt cercetați pentru loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

„În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit că, pe 16 august, în timpul unui conflict spontan pe o stradă din comuna Bârca, bărbații au agresat fizic un tânăr de 28 de ani și pe mama acestuia, de 48 de ani, amândoi din localitate”, au declarat polițiștii. De asemenea, s-a stabilit că, ulterior conflictului, cei doi bărbați l-au lovit în zona feței pe fratele victimei, un tânăr de 19 ani, cu care s-au întâlnit în localitate.

Cei doi bărbați au fost reținuți și duși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. Ei vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.