Doi români în vârstă de 49 și, respectiv, 35 de ani, au fost condamnați în Belgia la pedepse de până la trei ani de închisoare pentru furtul a mii de metri de cabluri din cupru și alte materiale de pe șantiere, firme de reciclare a metalelor și infrastructură feroviară
Cei doi au fost prinși în iunie anul trecut, după un furt comis pe un șantier din Turnhout, potrivit digi24. Aceeași dubă a fost folosită în mai multe dintre aceste infracțiuni. Pe 16 iunie 2024, vehiculul în care se aflau cei doi a fost descoperit în Mechelen.
Instanța din Turnhout l-a condamnat pe unul din cei doi la 2 ani și 5 luni de închisoare, iar pe complicele său la 3 ani de detenție. Un al treilea suspect, tot de naționalitate română, a fost achitat. Valoarea totală a despăgubirilor pentru firmele păgubite se ridică la 80.458 de euro.