Președintele american Donald Trump a anunțat în Congres că un copil care a supraviețuit unui cancer urma să devină agent al Secret Service!
„Îl cheamă DJ Daniel, are 13 ani și a visat mereu să devină polițist”, a spus Trump în primul său discurs în Congres după revenirea la putere pe 20 ianuarie.
El a adăugat că minorul urma să depună jurământul în fața noului director al Serviciilor Secrete.
„În 2016, DJ a fost diagnosticat cu un cancer la creier. Medicii îi dădeau cinci luni de trăit cel mult. Era acum mai bine de șase ani”, a povestit președintele. De atunci, DJ și tatăl său au luptat pentru a-i îndeplini visul de a deveni polițist, a adăugat Trump.
DJ a depus de mai multe ori jurământul ca ofițer onorific al forțelor de ordine, iar președintele a cerut directorului Secret Service, Sean Curran, să-l numească oficial agent al Serviciilor Secrete ale Statelor Unite.
Momentul a fost marcat de o ovație unanimă din partea celor prezenți, atât din partea republicanilor, cât și a democraților.
DJ, purtând un costum de polițist, a stat alături de tatăl său. Tatăl l-a ridicat în brațe pe DJ în timp ce acesta primea ecusonul Secret Service din mâna directorului.
Vizibil emoționat, DJ l-a îmbrățișat pe Sean Curran, iar sala a reacționat cu aplauze și fluierături de entuziasm.
În cadrul unui discurs de aproape două ore, Donald Trump a susținut cel mai lung discurs al unui președinte în Congres. Evenimentul a fost marcat de o atmosferă electrică, cu huiduieli din partea democraților și scandări ale republicanilor: „U-S-A! U-S-A! U-S-A!”. Un ales democrat a fost dat afară din hemiciclu după ce i-a strigat președintelui că „nu are mandat” să reducă cheltuielile publice.