Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sălaj, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, au efectuat miercuri, 8 aprilie, șase percheziții domiciliare în județele Sălaj și Cluj
Acțiunea a vizat destructurarea unei rețele infracționale cercetate pentru obținere ilegală de fonduri cu consecințe deosebit de grave, spălare de bani și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Din investigațiile autorităților a reieșit că, în perioada 2019–2021, un număr de 18 societăți comerciale din Sălaj ar fi solicitat și obținut în mod fraudulos ajutoare financiare printr-un program național, cauzând un prejudiciu total de aproximativ 3.500.000 de lei. Pentru a disimula originea ilicită a banilor, o femeie de 59 de ani și un bărbat de 32 de ani, ambii din Cluj, au introdus sumele în circuitul civil prin transferuri repetate, operațiuni fictive și achiziția de imobile. Ulterior, aceste proprietăți au fost ipotecate și vândute, sumele fiind retrase fragmentat.
În urma perchezițiilor, cei doi suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore, iar magistrații au dispus ulterior plasarea lor sub control judiciar pentru 60 de zile. Totodată, pentru recuperarea prejudiciului, polițiștii au instituit sechestru asigurător asupra a două imobile din județul Cluj, pe părțile sociale ale mai multor firme și au înființat popriri pe conturile bancare ale suspecților, până la concurența sumei de 3,5 milioane de lei.
Mai multe stiri pe New Home Page – Ploiești TV.
Ne găsești pe pagina de Facebook Ploiesti TV.
