Un număr de 21 de elevi, cu vârste între 15 și 18 ani, care au ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce un coleg a folosit spray cu piper într-un liceu din localitate, nu au necesitat internare, a transmis purtătorul de cuvânt al spitalului, Crina Kibedi!
Elevii au acuzat simptome precum cefalee, greață, iritații ale ochilor și căilor respiratorii și au fost supuși investigațiilor necesare.
„Douăzeci și unu de pacienți, cu vârste între 15 și 18 ani, toți elevi ai unei unități de învățământ din Constanța, au fost aduși la UPU în această dimineață, după expunerea la o substanță iritantă. Aceștia au fost rapid preluați și evaluați de echipele medicale, care le-au efectuat toate investigațiile necesare”, a precizat Crina Kibedi.
Potrivit acesteia, elevii erau conștienți, cooperanți și stabili din punct de vedere hemodinamic la momentul prezentării la spital.
„Simptomele raportate au inclus cefalee, greață, iritații ale ochilor și căilor respiratorii. Evoluția a fost favorabilă în toate cazurile, iar niciun pacient nu a necesitat internare”, a adăugat purtătorul de cuvânt al spitalului.
În urma incidentului, pompierii au activat Planul Roșu de Intervenție, marți, la Liceul „Gheorghe Duca” din Constanța, după folosirea spray-ului cu piper în incinta liceului. Douăzeci și trei de persoane, inclusiv elevi și adulți, au fost evaluate, iar 21 de persoane au fost transportate la spital.
Poliția a deschis un dosar penal pentru a cerceta circumstanțele acestui incident.
