Primăria Municipiului București invită cetățenii capitalei să participe vineri, 4 aprilie, la un eveniment special de donare de sânge, organizat în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină București
Acesta va avea loc la sediul Primăriei, pe Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 47, între orele 8:30 și 12:30. Donatorii vor beneficia de îngrijire și suport medical din partea personalului specializat al Centrului de Transfuzie Sanguină București pe toată durata procesului de recoltare.
Pentru a participa, este necesar să completați formularul de înscriere disponibil AICI și să consultați condițiile obligatorii pentru donatori. Participarea va fi confirmată telefonic.