Ploieștiul devine, în perioada 27-29 iunie 2025, centrul tradițiilor românești prin organizarea primei ediții a Festivalului Național de Folclor „Brâu Muntenesc”
Evenimentul, inițiat de Asociația Folclorică „Brâu Muntenesc” și finanțat de Ministerul Culturii, este dedicat promovării folclorului autentic și se desfășoară cu acces gratuit pentru public.
Festivalul își propune să valorifice și să transmită mai departe dansurile populare românești, portul tradițional și meșteșugurile autohtone. Timp de trei zile, participanții vor avea ocazia să descopere frumusețea culturii populare prin spectacole de dans, muzică live și târguri meșteșugărești, oferind o experiență completă pentru iubitorii de tradiții.
Programul festivalului debutează vineri, 27 iunie 2025, pe Esplanada Palatului Culturii din Ploiești, unde, între orele 10:00 și 17:00, vor fi organizate un târg de meșteșuguri și ateliere interactive pentru copii, susținute de Centrul Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion” și alți meșteri populari. În aceeași zi, de la ora 18:00, are loc o conferință de presă și o prelegere etnografică susținută de Cristi Mușa, urmată, începând cu ora 19:00, de o seară de dans popular susținută de Asociația Folclorică „Brâu Muntenesc”.
Sâmbătă, 28 iunie 2025, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploiești, va avea loc un spectacol folcloric, de la ora 17:00 la ora 19:30. Pe scenă vor urca ansambluri folclorice din Ploiești și din alte zone ale țării, precum Ansamblul „Perinița”, „Rapsodia Prahovei”, „Cununita” din Buzău, grupul „Mândrele de la Ploiești” și „Ciobănașu’ de la Munte”. De asemenea, vor susține momente artistice solistele Asociației „Brâu Muntenesc”: Mădălina Dobre, Diana Vulpe și Briana Dobre.
Festivalul se încheie duminică, 29 iunie 2025, tot la Casa de Cultură a Sindicatelor, cu un spectacol folcloric cu muzică live, susținut de Asociația Folclorică „Brâu Muntenesc” și Orchestra Populară „Brâu Muntenesc”, dirijată de Andrei Racu. Dirijorul onorific al evenimentului va fi maestrul Adrian Grigoraș, iar publicul va avea ocazia să îl urmărească pe invitatul special, maestrul coregraf Constantin Dogaru.
Organizatorii își propun ca Festivalul „Brâu Muntenesc” să devină un eveniment anual, menit să păstreze și să promoveze patrimoniul cultural românesc. Mariana Ivan, președintele Asociației Folclorice „Brâu Muntenesc”, subliniază importanța acestor inițiative: „Scopul festivalului este acela de a promova dansurile populare românești și portul popular, astfel încât tradițiile să fie transmise generațiilor tinere, cărora să le trezim și să le menținem interesul pentru folclor. Intrarea este liberă, sunt bineveniți toți iubitorii de folclor. Ne propunem ca acesta să devină un eveniment anual care să dăinuie în timp”
Asociația Folclorică „Brâu Muntenesc”, înființată în anul 2019, este activă în promovarea tradițiilor românești, organizând în mod constant evenimente și cursuri gratuite de dansuri populare pentru copii, desfășurate la Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești.