Foto: banatulazi.ro

Guvernul a aprobat luni Hotărârea privind acordarea ajutoarelor de urgență pentru victimele inundațiilor din județele Galați și Vaslui/ Această decizie include și suplimentarea bugetului Ministerului Muncii și Solidarității Sociale cu 100 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară!

Ajutoarele de urgență vor fi acordate pe baza borderourilor întocmite de Agențiile Județene pentru Plăți și Inspecție Socială, cu sprijinul Instituțiilor Prefectului și al primăriilor locale. Aproximativ 6.500 de familii au fost afectate de inundații, iar fiecare familie sau persoană singură va primi un ajutor de 10.000 de lei.

În caz de deces, familia victimei va primi suplimentar 10.000 de lei pentru fiecare persoană decedată.

Guvernul va continua să colaboreze cu autoritățile locale pentru a evalua și gestiona situația. De asemenea, a fost adoptată o hotărâre care prevede stocarea unor resurse de urgență pentru asigurarea continuității activităților școlare în localitățile afectate.

În acest sens, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale va pune la dispoziția comunităților locale locuințe modulare pentru patru unități de învățământ. Aceste clădiri vor avea o capacitate de 80 – 100 de locuri și vor fi amplasate în colaborare cu autoritățile locale, pentru a permite continuarea educației până la normalizarea situației.