În județele Brașov, Covasna, Harghita, Neamț, Prahova, Suceava și Vaslui ninge, însă nu s-au înregistrat depuneri de zăpadă pe partea carosabilă și nu au fost impuse restricții de trafic

1 Min Read

Centrul Infotrafic al Poliției Române informează că, duminică dimineață, în județele Brașov, Covasna, Harghita, Neamț, Prahova, Suceava și Vaslui ninge, însă nu au fost înregistrate depuneri pe partea carosabilă și nu au fost impuse restricții de trafic/ În timpul nopții, autoritățile au intervenit cu utilaje și material antiderapant în județele afectate de ninsoare!

La ora 7:15, nu existau drumuri naționale sau autostrăzi închise din cauza condițiilor meteorologice. Pe celelalte tronsoane rutiere vizate de atenționarea meteo, traficul se desfășoară pe un carosabil umed, iar precipitațiile se prezintă sub formă de ploaie ușoară.

Pe autostrăzile A0, A1, A2 și A3, care se află în apropierea Capitalei, traficul se face pe carosabil umed, în condiții de ploaie, fără restricții și fără probleme de vizibilitate.

Poliția Rutieră recomandă șoferilor să verifice condițiile meteo înainte de a pleca la drum și să își echipeze vehiculul corespunzător, cu anvelope de iarnă.

De asemenea, se recomandă reducerea semnificativă a vitezei, evitarea frânării bruște pe carosabil umed sau acoperit cu zăpadă, gheață sau polei și curățarea farurilor și semnalizatoarelor.

În caz de vizibilitate redusă din cauza precipitațiilor, este important ca toți șoferii să folosească luminile corespunzătoare pentru a reduce riscul de accidente.

Share This Article