Foto: Apele Române

IGSU – Inspectoratul General pentru Situații de UrgențăRomânia a anunțat astăzi  au fost descoperite încă patru persoane decedate în urmă furtunii din aceste zile.

IGSU GALAȚI a publicat o postare cu situația în care sunt autoritățile pentru a pune pe picoare dezastrul din aceste zile ce au avut loc în Galați, precizand ca alte patru persoane au murit:

În ultimele 24 de ore, inundațiile cauzate de ploile abundente au pus la grea încercare mai multe localități din județul Galați.
În tot acest timp, pompieri, polițiști și jandarmi au fost în zonele afectate, în condiții extrem de dificile, pentru a proteja viețile oamenilor și pentru a limita pagubele. Din păcate, natura dezlănțuită a făcut victime, iar patru persoane au fost găsite decedate.
Eforturile pompierilor și ale tuturor forțelor implicate în aceste intervenții ne reamintesc de adevăratul spirit al solidarității și devotamentului față de semenii noștri.
Le mulțumim din suflet tuturor celor care continuă să fie în linia întâi. Suntem alături de cei afectați și ne încredem că, împreună, vom reuși să depășim aceste momente grele.