Botoşani: Incendiu cu degajări mari de fum, într-un bloc din oraşul Darabani/ Optsprezece persoane au ieşit din clădire

Un incendiu a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un apartament de la etajul întâi al unui bloc din orașul Darabani, județul Botoșani, generând degajări mari de fum/Optsprezece persoane au evacuat singure clădirea înainte de sosirea pompierilor, care au stins incendiul și au evacuat fumul!

„Incendiul a avut loc într-un bloc de pe strada Ștefan Luchian din orașul Darabani. Flăcările au cuprins mai multe bunuri dintr-un apartament situat la etajul I. În momentul incidentului, proprietarii și fiul lor se aflau în locuință. Aceștia au încercat să stingă focul, dar nu au reușit și au apelat la 112”, a anunțat ISU Botoșani.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani cu o autospecială de stingere și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță.

„Când au ajuns echipajele, ardeau bunurile dintr-o cameră, cu degajări mari de fum. Până la sosirea lor, 18 persoane au evacuat singure blocul. Pompierii au intervenit rapid pentru a preveni extinderea focului și au evacuat fumul din scară”, a precizat ISU.

Incendiul a distrus o canapea, mobilier și mai multe articole de îmbrăcăminte, iar cauza probabilă a fost un scurtcircuit.