Sursa foto: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

Un incident a avut loc în urmă cu puțin timp în tunelul de metrou dintre stațiile Gorjului și Lujerului, unde conductorul unei garnituri a sesizat un posibil incendiu. Din motive de siguranță, pasagerii au fost evacuați în mod controlat, fără a se înregistra victime sau probleme medicale

La fața locului au intervenit prompt echipaje de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF), sprijinite de salvatorii Metrorex. În total, au fost mobilizate 6 autospeciale de stingere, 2 autospeciale de descarcerare, Grupul Special de Salvatori, o ambulanță SMURD, o Unitate de Terapie Intensivă Mobilă, precum și echipe tehnice specializate.

În urma verificărilor, s-a stabilit că incendiul a izbucnit la nivelul izolatorului unei șine. Focul a fost stins rapid, iar circulația trenurilor se desfășoară în continuare pe un singur fir, în condiții de siguranță. Autoritățile continuă monitorizarea situației pentru a preveni eventuale riscuri.