Pompierii militari din Vâlcea intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă în localitatea Voineasa!
La fața locului au fost mobilizate de urgență echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea și Stației de Pompieri Brezoi, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime.
La sosirea echipajelor, acoperișul imobilului cu regim de înălțime P+1+M era cuprins de flăcări, iar focul amenința să se extindă la restul construcției. Pompierii au acționat rapid, reușind să împiedice propagarea focului.
Incendiul a fost localizat în scurt timp, iar în prezent se lucrează pentru lichidarea completă a acestuia. Din fericire, nu sunt victime.