Sursa foto: IGSU - Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania

Un incendiu puternic a izbucnit astăzi la o fabrică de prelucrare a lemnului din municipiul Sebeș, județul Alba. Din cauza gravității situației, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

La fața locului au fost mobilizate cinci autospeciale de stingere, o autoscară, o ambulanță SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple și două ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță. În sprijin au venit și un echipaj CBRN de la ISU Sibiu, precum și autospeciala pentru transport roboți a ISU Mureș.

Potrivit primelor date, patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Două dintre victime au suferit arsuri pe aproximativ 20% din suprafața corpului și au fost transportate la spital, iar alte două, cu traumatisme, au primit ajutor la fața locului.

Un pacient rănit grav, cu arsuri și traumatism cranio-cerebral, a fost transferat inițial la Spitalul Județean Mureș, urmând să fie dus cu elicopterul SMURD la Spitalul de Urgență „Bagdasar-Arseni” din București. O altă victimă cu arsuri a fost transportată direct cu elicopterul SMURD la Spitalul Județean de Urgență Timișoara.

În prezent, incendiul este localizat, Planul Roșu a fost dezactivat, iar pompierii acționează în continuare pentru lichidarea completă a focarelor și limitarea pagubelor.