Conform apropiaților lui Nicu Covaci, liderul formației Phoenix care a murit vineri seară la Spitalul Județean Timișoara, trupul acestuia va fi incinerat, conform dorintei sale pe care si-a exprimat-o dea lungul vietii.
Membrii formației au anunțat că marți, între orele 11:00 și 20:00, și miercuri, între orele 9:00 și 17:00, admiratorii își vor putea lua rămas bun de la artist la Filarmonica Banatul din Timișoara, unde va fi depus trupul.
Miercuri, trupul lui Nicu Covaci va fi transportat la București pentru incinerare, iar joi va avea loc ceremonia funerară, într-un cadru privat. Artistul nu va fi înmormântat cu onoruri militare, potrivit News.ro.