Inspectori RAR, trimiși în judecată pentru corupție: Mită de până la 300 de euro pentru inspecții tehnice fictive

3 Min Read

Procurorii DNA au trimis în judecată mai mulți inspectori tehnici ai Registrului Auto Român (RAR), acuzați de fapte de corupție și infracțiuni asociate. Aceștia sunt suspectați că, începând cu 2020, au creat o rețea care emitea în mod fals inspecții tehnice periodice (ITP) pentru vehicule, inclusiv de mare tonaj, fără ca acestea să fie aduse în stațiile autorizate/ Sumele cerute variau între 250 de lei și 300 de euro!

Un inspector RAR din Bârlad, Ionuț Verman, este considerat liderul grupului infracțional organizat. Acesta, împreună cu alți inspectori, ar fi coordonat și beneficiat de sprijinul unor colegi din cadrul RAR Vaslui. În același dosar, au fost inculpate alte șapte persoane fără calitate specială. Anterior, alți 19 inculpați și-au recunoscut vinovăția în fața instanței și au primit pedepse cu suspendare.

Potrivit DNA, rețeaua emitea în mod fals inspecții tehnice pentru vehicule care nu se prezentau fizic în stațiile ITP. Clienții plăteau între 250 de lei pentru vehicule aflate în țară și până la 300 de euro pentru cele din străinătate. În cazul vehiculelor de mare tonaj, stațiile din Bârlad, neautorizate pentru această categorie, colaborau cu inspectori din alte județe, precum Bacău. Certificatele de inspecție erau ulterior trimise prin poștă rapidă

Activitățile ilegale erau facilitate de doi inspectori RAR din Vaslui, Marian Ursache și Doru Săndulescu, care primeau mită periodic pentru a nu sancționa neregulile și pentru a informa rețeaua despre controalele viitoare.

Ancheta a relevat că inspectorii RAR percepeau tarife clare și împărțeau sumele obținute, inclusiv cu superiorii care asigurau protecția rețelei. De exemplu, Verman Ionuț stabilea câți bani reveneau fiecărui membru al grupului și coordona întreaga operațiune.

Din cei 19 inculpați care și-au recunoscut faptele, pedepsele variază între un an și patru luni și trei ani de închisoare cu suspendare. De asemenea, aceștia au primit interdicții temporare privind exercitarea funcțiilor publice sau a activităților implicate în săvârșirea infracțiunilor.

Cazul a fost înaintat Tribunalului Vaslui, cu propunerea menținerii măsurilor asiguratorii. Tribunalul a admis anterior acordurile de recunoaștere a vinovăției și a emis sentințe definitive pentru cei 19 inculpați.

Procurorii continuă cercetările pentru infracțiuni de corupție, fals intelectual, trafic de influență și alte activități conexe.

Share This Article