Justiție, Foto: Freepik.com

Instanța a respins cererea de arestare preventivă pentru 30 de zile a profesorului de la Colegiul Sf. Sava din Capitală, reținut sub acuzațiile de viol și agresiune sexuală, victime fiind doi minori de 16 și 17 ani!

Judecătoria Sectorului 3 a respins vineri cererea de arestare preventivă pentru 30 de zile a profesorului de la Colegiul Sf. Sava din Capitală, reținut sub acuzațiile de viol și agresiune sexuală asupra a doi minori de 16 și 17 ani. În schimb, instanța a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu 25.07.2024 și până la 22.09.2024.

Decizia instanței menționează: „Respinge ca neîntemeiată propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 București de luare a măsurii arestării preventive față de inculpatul SPINEANU-DOBROTĂ SORIN-PAUL”.

Pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul are următoarele obligații: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanță ori de câte ori este chemat; să informeze imediat organul judiciar despre orice schimbare a locuinței; să se prezinte la secția de poliție desemnată pentru supravegherea sa conform programului stabilit; să nu părăsească țara fără aprobată prealabilă de către judecător; să comunice periodic informații relevante despre mijloacele sale de existență; și să nu ia legătura cu persoanele vătămate, direct sau indirect.

Supravegherea respectării măsurii controlului judiciar va fi realizată de Secția 12 Poliție. Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Pe 25.07.2024, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală împotriva bărbatului, cercetat pentru infracțiunile de viol și agresiune sexuală comise asupra unor minori. Potrivit anchetatorilor, la 02.06.2021, inculpatul a comis un act sexual oral cu un băiat de 17 ani într-un apartament din sectorul 3 al Capitalei, abuzând de poziția sa de autoritate ca profesor.

De asemenea, la 17.12.2021, în aceeași zonă, inculpatul a exercitat acte de natură sexuală asupra unui alt băiat de 16 ani, profitând din nou de poziția sa.

Surse apropiate anchetei au confirmat că inculpatul este profesor la Colegiul „Sf. Sava” din Capitală și că victimele au depus plângere după ce bărbatul nu le mai era profesor.

Ministerul Educației a declarat că este la curent cu informațiile despre reținerea profesorului și a subliniat că manifestă toleranță zero față de orice formă de abuz sau violență. Instituția a precizat că va lua toate măsurile necesare conform Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 pentru a proteja interesul superior al copilului.

De asemenea, a menționat că în cazul în care cadrul didactic este cercetat pentru infracțiuni incompatibile cu funcția sa, acesta nu va desfășura activități didactice pe durata cercetării penale.