Primarul Municipiului Ploiești, Mihai Polițeanu, a prezentat o serie de actualizări privind proiectele și investițiile aflate în derulare sau în pregătire, cu scopul de a îmbunătăți infrastructura și serviciile publice din oraș
Una dintre cele mai importante inițiative este achiziția și instalarea de toalete publice cu autocurățare, un proiect ce se va desfășura pe parcursul unui acord-cadru pe patru ani. Pentru anul 2025, bugetul permite montarea a până la 10 unități, prima dintre ele fiind deja în curs de instalare pe Bulevardul Castanilor.
În domeniul educațional, sunt în pregătire studii de fezabilitate pentru extinderea capacității Școlii Basarabescu prin construcția unei unități modulare, iar semnarea contractului este aproape iminentă. De asemenea, sunt prevăzute achiziționarea a 22 de autobuze electrice, care vor ajunge în Ploiești până la finalul lunii mai, deservind atât rute urbane, cât și periurbane. Infrastructura de încărcare pentru aceste autobuze este deja în curs de realizare.
Un alt proiect important vizează digitalizarea Serviciului Public de Finanțe Locale, iar primăria intenționează să extindă acest proces la întreaga instituție, incluzând și refacerea website-ului municipalității. În paralel, se lucrează la elaborarea unui proiect tehnic pentru amenajarea unui nou sens giratoriu în zona Coca-Cola – Bergenbier, esențial pentru fluidizarea traficului după finalizarea străpungerii Laboratorului.
În următoarele săptămâni, primăria va demara procedura de achiziție pentru stații de autobuz moderne, iar lucrările de modernizare stradală vor continua în cartierul Râfov, urmând ca acțiuni similare să fie întreprinse și în cartierul Eden, unde se vor asfaltate străzile neasfaltate.
Totodată, sunt în derulare proceduri pentru achiziția a peste 100 de camere de supraveghere, modernizarea piețelor din zona Gărilor de Sud și Vest, precum și pregătirea achiziției de tramvaie noi. Un alt proiect notabil este construirea unui pumptrack în Parcul Municipal Ploiești Vest. Regenerarea urbană continuă și în cartierul Pictor Rosenthal, iar grădina urbană de pe strada Cameliei este aproape finalizată.
În ceea ce privește spațiile verzi, este planificat un proiect de remodelare a lizierelor vis-a-vis de Universitatea Petrol-Gaze, precum și refacerea terenurilor de sport de la Liceul de Chimie. În plus, primăria a reușit să atingă o situație financiară stabilă, fără arierate, și urmărește să ajungă la zero restanțe până la sfârșitul lunii. De asemenea, se află în discuții cu instituții bancare pentru relansarea relațiilor financiare, în ciuda constrângerilor impuse de deficitul bugetar național.