Au început noi verificări operative la mai mulți agenți economici derulate de către Cristian Piedone. Scopul acestor acțiuni este de a evalua respectarea normelor legale și de a asigura protecția consumatorilor
Rompetrol Downstream SRL, Zetari București:
În urma controlului realizat la această locație, au fost descoperite mai multe nereguli, inclusiv:
• Temperaturi necorespunzătoare;
• Produse alimentare depozitate direct pe podea;
• Fructe cu părți moi și deshidratate;
• Produse alimentare care nu respectau gramajele specificate în fișa de producție, în defavoarea consumatorilor.
De asemenea, au fost constatate încălcări ale reglementărilor de siguranță alimentară în zona pompelor, unde s-au efectuat alimentări într-un recipient necorespunzător, punând astfel în pericol sănătatea și siguranța persoanelor. În conformitate cu legislația, operatorul economic a fost amendat cu 35.000 lei (din care 3.000 lei au fost deja achitați).
Au fost retrase definitiv de la comercializare 2,6 kg de produse alimentare, în valoare de 257,5 lei, și s-a dispus suspendarea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficiențelor. Probele pentru analiza octanică și cetanică sunt în custodia operatorului și vor fi trimise la SGS România pentru verificare.
Zola Food International SRL:
La acest operator economic au fost identificate mai multe deficiențe legate de fluxul tehnologic și condițiile de igienă:
• Lipsa unui spațiu de triaj pentru personal;
• Lipsa echipamentului sanitar de protecție (vestiare, grupuri sanitare);
• Produse alimentare depozitate fără etichete corespunzătoare;
• Proceduri de depozitare și manipulare a produselor necorespunzătoare.
De asemenea, au fost găsite produse expuse la vânzare care nu respectau reglementările de siguranță alimentară, punând astfel în pericol consumatorii. Operatorul economic a fost sancționat cu o amendă de 15.000 lei (din care 1.500 lei au fost deja achitați), iar produsele respective au fost retrase definitiv de la comercializare. Măsurile suplimentare includ suspendarea temporară a prestării serviciilor până la corectarea deficiențelor, termenul pentru remediere fiind stabilit la 30 de zile.
Petrom-OMV – Stația Eroii Revoluției:
În urma controlului efectuat la această locație, au fost identificate următoarele nereguli:
• Produse de patiserie depozitate la temperaturi necorespunzătoare;
• Agregate frigorifice cu chedere deteriorate;
• Resturi alimentare și urme de praf în camerele frigorifice.
Din cauza acestor deficiențe, operatorul economic a fost sancționat cu o amendă de 20.000 lei (din care 1.500 lei au fost deja achitați), iar 2 kg de produse au fost retrase definitiv de la comercializare, în valoare de 480 lei.
