Un liceu din Constanţa, care anul acesta a avut doar doi elevi înscrişi la examenul de Bacalaureat, a fost decorat de preşedintele Iohannis cu ocazia Zilei Mondiale a Educaţiei. Vestea i-a surprins atât pe autorităţile locale, cât şi pe profesori, care la început au crezut că este o farsă

„Sinceră să fiu, am crezut că este o glumă, la început nu mi-a venit să cred, am crezut că este un mail aşa venit, nu ştiu, cum vin acele reclame, nu m am gândit că noi vom reprezenta localitatea la acest rang de cavaler, apoi, la câteva zile, eu am fost sunată de Administraţia Prezidenţială şi atunci a fost un şoc şi am zis noi suntem cei care, într-adevăr, am fost selectaţi”, a declarat Mituța Borcan, director liceul Tehnologic Mihai Viteazul.

„Inspectoratul Judeţean a stabilit pe ce criterii şi cine va fi premiat şi doamna directoare a şcolii noastre din Mihai Viteazu a fost selectată şi a fost premiată. Promovabilitatea la Bacalaureat… într-adevăr a fost scăzută, nu a fost un procent foarte mare, dar poate că nu administraţia şcolii este neapărat vinovată de acest lucru, sunt mai multe criterii”, a spus Adrian Costache, primar Mihai Viteazul.

Anul acesta, la Liceul Tehnologic Mihai Viteazul din județul Constanța, doar doi elevi au susținut examenul de Bacalaureat. Unul dintre ei a promovat în prima sesiune, iar celălalt a reușit să obțină diploma în sesiunea de toamnă. Cu toate acestea, liceul a primit distincția „Ordinul Meritului pentru Învățământ”. Cei doi elevi care au trecut examenul de Bacalaureat au absolvit clasa a 12-a în urmă cu patru ani, iar între timp liceul a fost transformat în școală profesională. În urmă cu trei ani, conducerea a înființat și o clasă de seral pentru a readuce instituției statutul de liceu.

„Dezvoltarea şcolii noastre şi materialele şi toate aceste dotări pe care le avem din proiecte şi nu numai sunt benefice pentru copii, sunt table interactive, laptopuri, imprimante, calculatoare, tablete pentru copii şi materiale, rechizite”, a spus Oana Cușă, învățătoare,

De asemenea, în ultimii ani, au fost realizate numeroase investiții în unitatea de învățământ, potrivit profesorilor. Elevii de la seral nu au ajuns încă la anii terminali pentru a susține examenul de Bacalaureat, însă se declară mulțumiți de condițiile oferite de școală. Pe lângă acest liceu, din județul Constanța a mai fost decorat și Liceul Emil Racoviță din Techirghiol.