Ministerul Mediului a făcut un pas important în sprijinul agriculturii durabile prin lansarea oficială a Ghidului de finanțare pentru programul „Rabla pentru Tractoare”. Documentul, semnat de ministrul Mircea Fechet, a fost transmis spre publicare în Monitorul Oficial, deschizând calea pentru fermierii care vor să își înnoiască parcul de utilaje agricole
Programul prevede acordarea unui sprijin financiar de până la 44.000 de euro, acoperind între 65% și 80% din valoarea unui tractor sau a unei mașini agricole autopropulsate, cu un plafon maxim de 55.000 de euro (TVA inclusă). Tinerii fermieri beneficiază de o intensitate a sprijinului mai mare, respectiv 80%.
„Am semnat și trimis la Monitorul Oficial, Ghidul pentru cele mai așteptat program al nostru – Rabla pentru Tractoare, acolo unde vom ajuta fermierii să achiziționeze tractoare de până la 55.000 de euro. Plătim de la 65% la 80% din valoarea echipamentului, asta înseamnă că vom putea primi maxim 44.000 de euro. Așadar, nu uitați, trebuie să vă înscrieți direct în aplicația AFM, în curând, nu prin intermediul dealerilor. Atenție la cei binevoitori care vă garantează un loc în aplicație. Nu există așa ceva, trebuie să vă înscrieți, trebuie să vă asigurați că sunteți în fața calculatorului atunci când deschidem programul și sunt convins că veți beneficia de această finanțare. Am mărit la cinci ani perioada de monitorizare, ceea ce, spun eu, că este în interesul tuturor. Nu uitați că trebuie să predăm un vehicul uzat sau un tractor mai vechi”, a punctat Mircea Fechet.
Eligibili pentru finanțare sunt producătorii agricoli persoane fizice, care își desfășoară activitatea în domeniul producției agricole primare, dețin un atestat de producător și se angajează să caseze un vehicul agricol uzat (tractor, mașină autopropulsată sau alt autovehicul).
Programul va deveni activ imediat după aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Fondului pentru Mediu pentru anul 2025. În acest moment, Administrația Fondului pentru Mediu a validat deja 126 de dealeri autorizați de tractoare și mașini agricole, care vor putea furniza echipamentele eligibile în cadrul schemei de sprijin.
