Sursa foto: Primăria Municipiului Bucureşti/facebook

Primăria Capitalei a reluat lucrările pentru finalizarea proiectului de modernizare a străzii Prelungirea Ghencea, un proiect esențial pentru fluidizarea traficului și îmbunătățirea transportului public

Potrivit primarului general Nicușor Dan, au fost emise ordinele de începere pentru tronsoanele dintre Strada Râul Doamnei – Strada Valea Oltului și Strada Valea Oltului – Strada Mărăcineni. Proiectul vizează lărgirea carosabilului la patru benzi, amenajarea unui nod intermodal Park&Ride și construirea unei linii de tramvai. Lucrările sunt realizate de asocierea Bogart – Concelex, companie care a colaborat anterior la reabilitarea Podului Grant.

În prezent, segmentul dintre Strada Brașov și terminalul tramvaiului 41 este aproape finalizat, iar circulația se desfășoară deja pe două benzi pe sens. Printre lucrările rămase de executat se numără asfaltarea intersecțiilor, aplicarea marcajelor rutiere spre Domnești și amenajarea trecerii peste ampriza tramvaiului 41 la intersecția cu Strada Constantin Titel Petrescu.