
Lucrătorii vamali au descoperit parfumuri în valoare de 44 de milioane de lei, suspectate a fi contrafăcute, într-un container sosit din China în Portul Constanța, destinat unei firme din Turcia!
Autoritatea Vamală Română a anunțat marți că inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța au selectat pentru control acest container, având suspiciuni legate de comerțul cu mărfuri contrafăcute.
„În urma controlului amănunțit, inspectorii vamali au descoperit și reținut 85.416 parfumuri, susceptibile a încalca drepturile de proprietate intelectuală ale mai multor mărci protejate. Valoarea totală a bunurilor, dacă ar fi fost vândute la prețul unui produs original, ar fi fost de aproximativ 44.000.000 lei”, au transmis reprezentanții Autorității Vamale.
Bunurile au fost reținute și vor fi trimise pentru expertizare. ANV a subliniat că, deși produsele contrafăcute pot părea atractive datorită prețurilor scăzute, ele prezintă riscuri semnificative pentru sănătatea și siguranța consumatorilor.
