Mai mulți jurnaliști au reclamat, luni, că au fost urmăriți și supravegheați de către DNA Iași/ Timp de câteva luni, aceștia au observat că sunt filați pe stradă și au aflat ulterior că telefoanele le-au fost ascultate!

De asemenea, se tem că locuințele lor ar fi fost supravegheate cu microfoane. În același timp, jurnaliștii din Iași care au fost amenințați nu au primit protecție, iar plângerile lor nu au fost investigate.

Jurnaliștii Luiza Vasiliu și Victor Ilie au povestit că au fost urmăriți de agenți ai DNA Iași.

„Recunosc că mi-a fost frică. N-am știut cine sunt indivizii care ne urmăresc pe stradă. Lucram cu Victor Ilie la un material despre frații Tate și am bănuit că ar putea fi ei sau prietenii lor din crima organizată. Deși, ne tot gândeam, dacă ăia au să-ți zică ceva, îți zic, nu stau să te fileze când te duci să-ți iei copilul de la grădiniță. Abia jumătate de an mai târziu am aflat că DNA Iași deschisese un dosar în urma unui undercover pe care-l făcuse Victor. Și puseseră șase agenți pe urmele noastre”, a scris Luiza Vasiliu pe Facebook.

Aceasta subliniază că documentarea sub acoperire nu este o infracțiune și nu ar trebui să justifice supravegherea jurnaliștilor.

„Ne-au urmărit pe stradă câteva zile, i-au ascultat lui Victor conversațiile la telefon timp de două luni. Deși știau că suntem jurnaliști, nu traficanți de grâne, și ar fi trebuit să se oprească, pentru că avem și noi dreptul la viață privată, dar mai ales la protecția surselor”, mai spune Luiza Vasiliu.

Aceasta critică și lipsa de transparență a autorităților:

„M-a făcut să mă întreb dacă nu cumva am avut microfoane și-acasă, dacă nu cumva au abuzat și mai mult de supraveghere. Ideea că niște străini intră pe ascuns în viața ta e oribilă. Te face să te simți umilit, călcat în picioare”.

De asemenea, susține că nu este un caz izolat și că alți jurnaliști au trecut prin situații chiar mai grave:

„Instituțiile legii din Iași servesc mai degrabă conducătorilor locali și celor care amenință jurnaliștii cu moartea. Am vorbit cu Tudor Leahu și Rareș Neamțu de la 7 IAȘI și Gabriel Gachi de la Reporteris.ro, care au pățit-o mult, mult mai rău decât noi. De la mânjit mașina cu fecale la supravegheri abuzive și amenințat copiii. Cei care i-au amenințat cu moartea nu au plătit niciodată”.