Cold and flu. Sick woman caught cold, feeling illness and sneezing in paper wipe. Closeup of beautiful unhealthy girl covered in blanket wiping nose and looking at thermometer. Healthcare concept.

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu, a declarat că numărul cazurilor de viroze respiratorii a crescut semnificativ, iar acest lucru este îngrijorător!

În prezent, patru pacienţi diagnosticaţi cu gripă de tip A sunt internaţi în secţia de terapie intensivă a unităţii medicale.

„Observăm o creştere îngrijorătoare a numărului de viroze respiratorii, iar gripa reprezintă forma cea mai severă dintre acestea. În acest moment, patru pacienţi necesită îngrijiri intensive, fiind diagnosticaţi cu gripă de tip A”, a afirmat medicul Florin Roşu.

Acesta a subliniat importanţa vaccinării pentru persoanele aflate în grupele de risc, respectiv copiii sub cinci ani şi persoanele peste 65 de ani.

„Copiii nu au un sistem imunitar complet dezvoltat, iar persoanele de peste 65 de ani sunt vulnerabile. De asemenea, cei care au comorbidităţi trebuie să se vaccineze împotriva gripei. Singura metodă eficientă de prevenire este vaccinul gripal”, a concluzionat medicul Roşu.