Mega Image a retras de la vânzare brânza Morbier DOP 100g, lotul 33921A115015, cu termen de valabilitate 14.03.2025, din cauza suspiciunii de contaminare cu bacteria E. Coli!
Retragerea produsului a fost făcută la solicitarea furnizorului, iar compania cere consumatorilor să nu mai consume produsul respectiv.
Clienții care au achiziționat produsul pot să îl returneze la magazinul de unde l-au cumpărat, prezentând bonul de casă. Mega Image solicită ca returul să fie efectuat până pe 14.03.2025.
”Retragerea produsului de pe piaţă şi rechemarea acestuia de la consumatori au fost declanşate la solicitarea furnizorului, având în vedere suspiciunea de prezenţă a E. Coli”, se arată în anunţul postat pe site-ul ANSVSA.
