Tulcea/ Mesaj RO-Alert transmis în localităţile de la graniţa cu Ucraina pentru a anunţa un potenţial pericol/ Mesajul avertizează că este posibil să cadă obiecte din spaţiul aerian/ Autorităţile asigură că România nu este atacată!
Autorităţile române au transmis, sâmbătă, un mesaj RO-Alert în judeţul Tulcea, vizând localităţile de la graniţa cu Ucraina, pentru a avertiza populaţia asupra pericolului căderii de obiecte din spaţiul aerian, ca urmare a conflictului armat din Ucraina.
Populaţia este asigurată că teritoriul României nu este vizat de atacurile Federaţiei Ruse şi este sfătuită să sune la 112 dacă observă obiecte care cad din cer.
„Ca urmare a semnalării unor posibile acţiuni ale forţelor armate pe teritoriul Ucrainei, structurile cu rol de apărare ale statului român au notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă despre această situaţie. Acesta a emis un mesaj RO-Alert către populaţia din zona de nord a judeţului Tulcea, mai exact, zona limitrofă graniţei de stat cu Ucraina,” a anunţat, sâmbătă dimineaţă, ISU Tulcea.
Sursa citată a precizat că mesajul transmis are rolul de a informa populaţia despre un potenţial pericol ca din spaţiul aerian să cadă obiecte, urmare a conflictului armat care se desfăşoară lângă graniţă.
„Este important ca populaţia să nu intre în panică, să sune la 112 şi să anunţe dacă observă obiecte care cad pe teritoriul României şi să urmeze recomandările din mesaj. Menţionăm că teritoriul României nu este vizat de atacurile Federaţiei Ruse, iar structurile cu rol de apărare ale României monitorizează permanent situaţia de la graniţă,” a transmis ISU.
Localităţile în care a fost transmis mesajul RO-Alert sunt: Jijila, Grindu, Văcăreni, Luncaviţa, Isaccea, Niculiţel, Somova, Tulcea, Ceatalchioi, Nufăru, Frecăţei, Hamcearca, Maliuc, Pardina, Chilia Veche, C.A. Rosetti, Sulina.