Metrorex anunță joi lansarea unui portal online pentru reîncărcarea cardurilor contactless de transport cu metroul
„Reîncărcarea online a cardurilor contactless va aduce un plus de confort şi eficienţă, reducând timpul petrecut la casele de bilete şi oferind o soluţie rapidă şi accesibilă pentru Toţi Utilizatorii Noştri”, a declarat directorul general al Metrorex, Mariana Miclăuş.
„Prima validare a abonamentului, la porţile de acces din staţiile de metrou, va putea fi făcută în ziua următoare reîncărcării efectuate prin portalul web. Pentru a putea încărca titlul de călătorie în continuarea celui existent pe card, este necesar ca titlul de călătorie existent să fi fost validat la cititorul de carduri din staţie, în perioada de valabilitate”, a mai transmis compania.
Pentru a beneficia de serviciul de reîncărcare online a cardurilor contactless, urmați acești pași:
1. Obține cardul contactless: Achiziționați un card contactless nominal încărcat cu unul dintre tipurile de abonament (săptămânal, lunar, pe 6 luni sau anual) de la orice casierie din rețeaua de metrou.
2. Accesați portalul web: Utilizați un dispozitiv conectat la internet pentru a accesa portalul web www.card.metrorex.ro.
3. Creați un cont: În portal, creați un cont utilizat similar CNP pe care l-ați utilizat la emiterea cardului contactless reîncărcabil nominal și introduceți seria cardului contactless emis.
4. Finalizați reîncărcare: După ce ați creat contul, urmați instrucțiunile de pe portal pentru a reîncărca cardul cu abonamentul dorit.