Michael Schumacher, septuplu campion mondial la Formula 1, grav rănit într-un accident de schi pe 29 decembrie 2013, împlinește vineri 56 de ani!
Michael Schumacher s-a născut pe 3 ianuarie 1969, în localitatea Hurth din vestul Germaniei, în landul Nordrhein-Westfalen. A debutat în Formula 1 la vârsta de 22 de ani, în august 1991, la volanul unui monopost Jordan, în Marele Premiu al Belgiei, pe circuitul Spa-Francorchamps, și a obținut prima sa victorie un an mai târziu, tot pe același circuit.
Cu un palmares impresionant, Schumacher a câștigat șapte titluri de campion mondial: în 1994 și 1995 cu Benetton, iar între 2000 și 2004 cu Ferrari.
A anunțat prima sa retragere la finalul sezonului 2006, dar a revenit în Formula 1 în 2010. Cu toate acestea, în cei trei ani petrecuți la Mercedes, nu a reușit să revină la nivelul care l-a consacrat, obținând un singur podium (locul 3 la Valencia în 2012) și patru clasări pe locul 4.
De-a lungul carierei sale, Schumacher a avut un singur accident grav. Pe 11 iulie 1999, în timpul unei curse, a suferit o dublă fractură de tibie și peroneu la piciorul drept după ce a ieșit de pe pistă și a lovit un zid de protecție din cauciucuri. A lipsit 98 de zile din competiții, revenind în ultimele două Grand Prix-uri ale sezonului.
Michael este căsătorit cu Corinna din 1995 și au doi copii, Gina Maria (25 de ani) și Mick (23 de ani). Familia Schumacher s-a stabilit în 2007 în Gland, Elveția, lângă lacul Leman, aproape de Geneva. În 2010, averea sa era estimată la peste 600 de milioane de euro.
Pe 29 decembrie 2013, Schumacher a suferit un accident la schi în stațiunea franceză Meribel, având un traumatism cranian sever și o hemoragie cerebrală. A fost în comă până pe 16 iunie 2014, apoi a fost transferat într-o unitate medicală din Lausanne și, pe 9 septembrie 2014, a fost externat și mutat acasă, în Elveția.
La zece ani de la accident, starea sa de sănătate rămâne un mister. Recent, Jean Todt, președintele FIA și fostul său șef la Ferrari, a oferit câteva informații despre situația lui Schumacher, declarând că, deși nu mai este același om, este îngrijit cu multă dragoste de familia sa.
În 2025, Michael Schumacher va deveni bunic, fiica sa Gina, care s-a căsătorit în 2024, urmând să aducă pe lume o fetiță.