Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Grecia că, potrivit Serviciului elen de Meteorologie, în data de 3 iulie se vor înregistra temperaturi foarte ridicate în anumite zone ale țării!
În consecință, Ministerul grec al Protecției Civile și al Crizelor Climatice avertizează că va exista un risc foarte ridicat de producere a incendiilor în regiunea Peloponez (Laconia), pe Insula Kythira și în Insula Creta (Chania).
Serviciul elen de Meteorologie avertizează că masele de aer instabile vor provoca înrăutățirea vremii, în principal în centrul și nordul Greciei, în intervalul 3-4 iulie 2024, producând ploi abundente și furtuni însoțite de fulgere și grindină. Astfel, sunt prognozate cantități mari de precipitații pe 3 iulie 2024 în Macedonia de Est, Tracia, Macedonia Centrală, și pe 4 iulie 2024 în Tesalia, Insulele Sporade, Insula Evia, estul Greciei Centrale și sud-estul provinciei Peloponez.
Având în vedere riscurile asociate acestor fenomene meteorologice extreme, autoritățile avertizează că circulația pe drumurile publice poate fi restricționată în perioada menționată, recomandând conducătorilor auto să verifice starea drumurilor pe site-ul oficial al Poliției elene: www.astynomia.gr.
MAE recomandă cetățenilor români să consulte pagina de internet a Ministerului grec al Protecției Civile și al Crizelor Climatice, care conține informații oficiale despre incendiile de vegetație, un ghid de autoprotecție împotriva incendiilor, precum și hărți zilnice de prognoză a incendiilor: https://civilprotection.gov.gr/xartis. În caz de incendiu, cetățenii sunt rugați să anunțe imediat Serviciul de Pompieri la numărul 199.
MAE reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena (+302106714035) și Consulatului General al României de la Salonic (+302310340088). De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă sau de urgență pot apela telefonul de urgență al Ambasadei României la Atena (+306978996222) și Consulatului General al României de la Salonic (+306946049076).
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet www.mae.ro (Sfaturi, alerte de călătorie), https://atena.mae.ro și https://salonic.mae.ro. Totodată, cetățenii români care călătoresc în Grecia pot accesa aplicația digitală „mAIGreece”, realizată de Ministerul elen al Turismului și disponibilă și în limba română: https://www.gov.gr/en/upourgeia/upourgeio-tourismou/tourismou/maigreece.