Ministrul islandez pentru copii și educație, Ásthildur Lóa Thórsdóttir, a demisionat după ce a recunoscut că acum mai bine de 30 de ani a avut un copil cu un adolescent minor!
Ea a declarat într-un interviu că a început o relație cu băiatul, care avea 15 ani, în timp ce ea avea 22 de ani și era consilieră într-un grup religios. În urma relației, a născut un copil când băiatul avea 16 ani, iar ea 23.
„Au trecut 36 de ani și multe lucruri s-au schimbat, cu siguranță aș fi abordat altfel aceste probleme acum”, a spus Thórsdóttir, acum în vârstă de 58 de ani. Prim-ministrul Islandei, Kristrún Frostadóttir, a caracterizat subiectul drept „serios” și a precizat că nu știe mai multe decât „un om obișnuit”. În urma aflării informațiilor, premierul a convocat-o pe Thórsdóttir, care a demisionat imediat.
Ministrul a explicat că l-a întâlnit pe tatăl copilului în timp ce lucra la grupul religios „Trú og líf” (Religie și viață), unde băiatul s-a alăturat din cauza unor probleme familiale. Relația lor a fost secretă, dar tatăl a fost prezent la nașterea copilului și a petrecut primul an alături de el.
Ulterior, Thórsdóttir s-a căsătorit cu actualul soț.
Deși vârsta de consimțământ în Islanda este de 15 ani, relațiile cu o persoană sub 18 ani sunt ilegale în anumite condiții, cum ar fi atunci când există o relație de autoritate, iar pedeapsa poate ajunge până la trei ani de închisoare.
Deși a demisionat din funcția de ministru, Thórsdóttir a afirmat că nu intenționează să renunțe la funcția de parlamentar.