Duminică, Nicolae Ciucă a prezentat volumul său „În slujba ţării” în cadrul unei emisiuni de două ore, în care a avut o discuție amplă cu Mircea Dinescu despre conținutul cărții. Lucrarea are 246 de pagini, iar 109 dintre acestea sunt dedicate descrierii vieții autorului înainte de sosirea sa la București
“Viața fiecărui om este, în felul ei, o poveste. […] În ce privește propria mea poveste, cea de până acum, firul ei m-a purtat de la vatra satului Plenița și primăverile înflorite din Pădurea Bujorului până la savana africană, munții Afganistanului, dunele de nisip ale Irakului sau Piața Victoriei din București. Pare o poveste neobișnuită, dar veți vedea că nu este.” se prezinta in carte.
Dedic această carte familiei mele și camarazilor mei, cărora le datorez tot ceea ce sunt.- a transmis Nicolae Ciuca.
Cartea este disponibila AICI.
Născut pe 7 ianuarie 1967, acesta avut o carieră semnificativă în Forțele Armate Române, unde a ajuns la rangul de general. La momentul actual Nicolae Ciuca este Președinte al Senatului României și Președinte al Partidului Național Liberal.