Patru bărbați sunt suspectați de polițiștii din Olt că au furat 600 de litri de combustibil din rezervoarele a trei camioane și diverse bunuri dintr-un autoturism, cauzând un prejudiciu de aproximativ 40.000 de lei/ Două dintre persoanele implicate au fost reținute pentru 24 de ore!
Conform Inspectoratului de Poliție al Județului Olt, la data de 7 ianuarie 2025, în jurul orei 22:50, polițiștii din Balș au fost sesizați de un bărbat despre furturile comise, iar în urma cercetărilor au deschis un dosar penal pentru furt calificat.
Patru tineri, cu vârste între 21 și 27 de ani, din județul Olt, sunt bănuiți de implicare în aceste fapte. Polițiștii au efectuat cinci percheziții la locuințele acestora, unde au găsit și ridicat bunuri furate, iar prejudiciul a fost recuperat în totalitate și predat proprietarului.
Doi dintre suspecți, unul de 21 de ani și celălalt de 27 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore și urmează să fie prezentați instanței pentru a se dispune o măsură preventivă.
