Pe 16 decembrie, polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Petrești au pus în aplicare două mandate de arestare emise de Judecătoria Găești pe numele a doi bărbați din comuna Răscăieți, în vârstă de 36 și 38 de ani!
Aceștia au fost condamnați la pedepse de șase ani, respectiv șase ani și șase luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.
Persoanele condamnate au fost transferate la Penitenciarul de Maximă Siguranță Mărgineni, unde vor ispăși pedepsele conform legii.