Poliţiştii bucureşteni investighează un incident petrecut într-o şcoală din Capitală, unde un elev ar fi lipit pe fereastră un steag din hârtie cu însemne fasciste/ Sesizarea a fost făcută la 112 de către directorul unităţii de învăţământ!
La sosirea echipajului de poliţie, steagul fusese deja îndepărtat. Conform unor surse, un elev de clasa a VII-a de la Şcoala „Ghica Voievod” ar fi plasat, în timpul pauzei, un steag confecţionat din hârtie creponată, având desenată svastica.
Poliţia Capitalei a anunţat că Secţia 7 Poliţie a preluat cazul, iar cercetările continuă sub suspiciunea de răspândire, vânzare sau confecţionare de simboluri fasciste, rasiste sau xenofobe. Urmează ca unitatea de parchet competentă să fie sesizată pentru stabilirea măsurilor legale.