În județul Olt, polițiștii au fost nevoiți să tragă 11 focuri de armă pentru a opri un vehicul. Șoferul a intrat cu mașina într-un cap de pod și, în urma verificărilor, s-a constatat că nu deținea permis de conducere și asupra sa a fost găsită o substanță vegetală!
Polițiștii din Olt au tras 11 focuri de armă pentru a opri un vehicul, iar șoferul a intrat cu mașina într-un cap de pod. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Olt, incidentul a avut loc luni, când polițiștii au încercat să oprească un autoturism în localitatea Brebeni.
„Conducătorul auto a ignorat semnalele de oprire, motiv pentru care polițiștii au început urmărirea vehiculului cu semnalele luminoase și sonore activitate. Deoarece șoferul nu a respectat somațiile, polițiștii au fost nevoiți să tragă 11 focuri de avertisment. La scurt timp, în localitatea Izvoarele, acesta a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un cap de pod,” au explicat reprezentanții IPJ Olt.
Șoferul, un bărbat de 33 de ani din Slatina, nu avea permis de conducere și, în urma unui control corporal, a fost găsită asupra sa o substanță vegetală de culoare verde-olive.
Testele cu aparatul etilotest și cu cel DrugTest au fost negative. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Olt.