Polițiștii din județul Timiș au desfășurat cinci percheziții la persoane care dețineau ilegal arme și muniție de vânătoare/ În urma acțiunii, trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore!
Potrivit IPJ Timiș, polițiștii au aflat că trei bărbați din localitățile Hodoș, Hitiaș și Șanovița, cu vârste de 36, 50 și 57 de ani, dețineau ilegal arme letale de vânătoare și muniție aferentă.
Astfel, la data de 14 martie 2025, au fost puse în executare cinci mandate de percheziție domiciliară în comunele Darova, Ghizela și localitățile Hodoș, Șanovița și Hisiaș.
În urma perchezițiilor, polițiștii au găsit o armă lungă neletală cu aer comprimat, cu lunetă, o lanternă, 429 de alice de calibru 4,5/177, 4 cartușe de calibru 30.06, 199 alice de calibru 5,5 mm, țevile unei arme fără serie identificabilă, 727 cartușe de diferite mărci și calibre, 46 cartușe calibru 12 mm, 8 cartușe calibru 16 mm, aproximativ 3 kg alice din plumb, 141 capse de inițiere, 105 bile din plumb, o armă cu două țevi, calibru 16 mm, un pistol tip revolver și alte componente de armă.
Toate armele și munițiile au fost ridicate de polițiști pentru continuarea cercetărilor.
Cei trei bărbați au fost reținuți și transportați la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Timiș, urmând să fie prezentați magistraților Judecătoriei Lugoj, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

