Pompierii români continuă misiunile de sprijin în Franța și Grecia

3 Min Read
Sursa Foto:IGSU - Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania Facebook

Pompierii români au desfășurat intervenții, patrulări și activități de prevenire a incendiilor, în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene

Pompierii români aflați în misiuni de pre-poziționare în Republica Franceză și Republica Elenă au continuat, pe parcursul zilei de 6 august 2026, activitățile desfășurate în sprijinul autorităților locale, executând misiuni de monitorizare, patrulare și intervenție în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.

În Franța, echipajele modulului românesc au asigurat alimentarea cu apă a autospecialelor franceze care intervin în zone montane greu accesibile, situate la altitudini de aproximativ 500–700 de metri. Misiunile au vizat lichidarea focarelor ascunse și prevenirea reaprinderii incendiilor de vegetație și fond forestier, în contextul vântului puternic și al riscului ridicat de propagare a flăcărilor.

Pe timpul nopții, pompierii români au continuat patrulările și monitorizarea zonelor vulnerabile, pentru depistarea rapidă a eventualelor focare și limitarea extinderii acestora.

Sursa Foto:IGSU – Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania Facebook

În Grecia, modulul românesc a desfășurat o misiune de patrulare în Parcul Național Schinia, una dintre ariile naturale protejate cu risc ridicat de incendii de vegetație. În timpul activităților, echipajele au identificat și verificat punctele de alimentare cu apă de pe traseu, fiind testată funcționalitatea hidranților pentru a asigura o intervenție rapidă în caz de urgență.

Totodată, pompierii români au efectuat o vizită de lucru la punctul operativ al pompierilor eleni din zona Nea Makri, în vederea schimbului de experiență și consolidării cooperării dintre echipele participante la programul de pre-poziționare.

După întoarcerea în baza de operații, personalul modulului a participat la o sesiune de analiză susținută de ofițerii de legătură ai autorităților elene, dedicată incendiului de vegetație produs în 2018 în localitatea Mati, din regiunea Attica. Au fost prezentate principalele lecții învățate în urma tragediei și măsurile implementate ulterior pentru îmbunătățirea managementului situațiilor de urgență și creșterea eficienței intervențiilor.

Atât în Franța, cât și în Grecia, pompierii români sunt integrați în dispozitivele operative ale autorităților partenere, iar tehnica de intervenție este menținută permanent în stare de operativitate. Modulele rămân pregătite să intervină imediat, în funcție de evoluția situației și de solicitările autorităților locale.

Participarea României la aceste misiuni reconfirmă angajamentul față de solidaritatea europeană și contribuția activă la consolidarea capacității comune de răspuns în gestionarea incendiilor de vegetație și fond forestier, prin valorificarea experienței operaționale și dezvoltarea cooperării între echipele de intervenție ale statelor participante.

Mai multe știri pe Ploiești TV.

Ne găsești pe pagina de Facebook Ploiești TV

Share This Article