Consiliul Județean Prahova a lansat oficial proiectul „Înființare piste de biciclete pe Drumul lui Bachus”, un demers strategic care susține mobilitatea durabilă și dezvoltarea turismului local
Evenimentul de semnare a ordinului de începere a lucrărilor a avut loc pe 20 iunie 2025, în prezența președintelui CJ Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, și a primarilor localităților implicate: Mizil, Gura Vadului, Urlați, Iordăcheanu și Plopu. Proiectul beneficiază de o finanțare totală de peste 25 de milioane de lei, din care 21 de milioane provin din fonduri nerambursabile prin Administrația Fondului pentru Mediu. Lucrările vizează amenajarea a peste 21 de kilometri de piste de biciclete pe două tronsoane strategice, care vor conecta orașele Mizil și Urlați cu zone viticole și peisaje emblematice ale județului.
Primul tronson, între Mizil și Gura Vadului (Tohani), cu o lungime de 6,86 km, va intra în lucru începând cu data de 26 iunie 2025. Cel de-al doilea tronson, cu o lungime de aproximativ 15 km, va lega Urlați de comuna Plopu și va traversa sate cu patrimoniu cultural și natural.
„Trecând peste ce s-a spus deja, da, proiectul este într-adevăr benefic județului nostru. În primul rând, încurajează transportul verde, promovează un stil de viață activ și sănătos, dar și dezvoltarea turismului în această zonă a cramelor. Ținutul vinului are un potențial extraordinar, pe care ne dorim să-l valorificăm prin infrastructură modernă și prin trasee accesibile pentru turiști. Dacă le oferim posibilitatea de a se mișca natural, de a admira peisajul pe bicicletă, transformăm complet experiența în regiune”, a declarat președintele Nanu.
Traseele vor fi amenajate cu piste unisens de 1,5 metri lățime, delimitate corespunzător și adaptate traficului velo. Soluțiile tehnice vor asigura traversarea sigură a zonelor aglomerate, inclusiv a variantei ocolitoare a orașului Mizil. Proiectul își propune, pe lângă modernizarea infrastructurii, să sprijine organizarea de evenimente sportive și culturale, consolidând astfel identitatea turistică a regiunii și promovând mobilitatea verde.
„Recunosc, mergeam des cu bicicleta în zona aceasta, până acum câțiva ani. E o plăcere să o faci. Dacă le oferim oamenilor condiții și siguranță, vor reveni și ei la un mod de viață mai simplu, mai conectat cu locul în care trăiesc”, a adăugat președintele CJ Prahova.
