Tribunalul București a respins luni plângerea formulată de Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia, împotriva ordonanței emise de DNA, prin care a fost plasat sub control judiciar într-un dosar în care este acuzat de mită primită de la patronul companiei Nordis/ Judecătorii au menținut măsurile impuse de procurori, inclusiv interdicția de a se deplasa la primărie și de a-și exercita funcția de primar!
Vlad Oprea a fost pus sub control judiciar pe 23 ianuarie, fiind acuzat de infracțiuni de luare de mită continuată, trafic de influență, fals în declarațiile de avere, abuz în serviciu și spălare de bani.
De asemenea, primarul este cercetat pentru executarea de lucrări de construcție fără autorizație legală sau cu încălcarea prevederilor autorizațiilor, în orașul Sinaia.
Potrivit DNA, Vlad Oprea ar fi solicitat și primit, prin interpunerea unor firme, suma de 238.000 de euro de la Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, pentru a facilita obținerea aprobărilor necesare construirii unui hotel/aparthotel în Sinaia. O parte din acești bani ar fi fost utilizați pentru achiziționarea unei stații de betoane din Turcia, în valoare de 133.800 euro.
Cercetările au arătat că primarul ar fi fost implicat și în administrarea societății comerciale deținută de mama sa, având un rol activ în gestionarea patrimoniului acesteia.