Foto: Nicușor Dan

Primarul Nicușor Dan a comunicat astăzi că a semnat două autorizații de construire pentru consolidarea unor clădiri din București aflate în categoria de risc seismic ridicat

Prima autorizație vizează consolidarea imobilului situat pe strada Dionisie Lupu nr. 55, care va beneficia de fonduri nerambursabile prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat (PNCCRS), conform Primarului Nicusor Dan. A doua autorizație permite finalizarea lucrărilor de consolidare la imobilul de pe strada Vânători nr. 17, construit în 1938 și încadrat în clasa de risc seismic I.

Această lucrare va fi finanțată din bugetul local, după ce procedurile au fost începute în 2011, dar nu au fost duse la bun sfârșit de administrațiile anterioare.

Ambele clădiri, cu câte 5 etaje și mansardă, sunt situate în Zone Construite Protejate, iar prin aceste lucrări se contribuie la păstrarea valorilor arhitecturale ale orașului.