Foto: descopera.ro

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat semnarea a patru contracte de finanțare în cadrul investiției 4.1, în valoare de peste 470 de milioane de lei destinate sprijinirii producției de baterii românești, dezvoltării lanțului industrial pentru fabricarea, asamblarea și reciclarea bateriilor, precum și creării de noi capacități de stocare a energiei electrice

ministrul Energiei a semnat ultimele două contracte de finanțare cu o valoare a ajutorului de stat de peste 100 de milioane de lei din cadrul investiției 4.3 din PNRR pentru dezvoltarea unor noi capacități de stocare în baterii. Se vor finanța aceste proiecte cu o valoare totală de 985.021.461,82 lei (197.982.325,05 euro), din care valoarea finanțării din PNRR este de 485.315.085,2 lei (97.544.888,79 euro), pentru o capacitate operațională nou instalată de stocare a energiei electrice de 3,33 GW/an.

De asemenea, Ministerul Energiei anunță semnarea ultimelor două contracte de finanțare din cadrul Apelului de proiecte PNRR/2022/C6/M ENERGIE/Investiţia 4, destinat dezvoltării lanțului industrial de stocare a energiei electrice în baterii.
Astfel, obiectivul programului, de a atinge o capacitate operațională nou instalată de minim 240 MW (sau 480 MWh), este în curs de realizare. Apelul de proiecte a beneficiat de un buget total de 79,6 milioane euro. În total, s-au semnat 11 contracte de finanțare în valoare de 603.268.244,08 euro, cu o cofinanțare din PNRR de 78.386.728,11 euro. Aceste proiecte vor genera o capacitate operațională de stocare de 1546 MWh.
România poate să devină un lider la nivel european în domeniul industriei producătoare de baterii pentru stocarea energiei electrice. Am reușit prin acest apel să accelerăm acest proces și să punem România pe harta marilor producători de baterii la nivel mondial. Mai mult, pentru prima dată, anul acesta, folosim în mixul energetic din sistemul național energie din noile capacități de stocare. Faptul că dispunem de tehnologie pentru baterii produsă în România, alături de voința clară a companiilor de a investi în capacități de stocare, ne consolidează poziția de jucător european important pe acest segment. Prin acest apel din PNRR, cu mai puțin de 80 de milioane de euro, am finanțat contracte de investiții care acoperă un sfert din necesarul de stocare în sistemul energetic național. Mai ales la vârfurile de consum, vom putea beneficia de energia stocată în baterii. Mai multă energie disponibilă atunci când avem nevoie de ea, ceea ce va însemna reducerea prețurilor pe piață și facturi mai mici pentru români și companiile românești. Este un nou jalon PNRR îndeplinit., a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.