Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) lansează sesiunea de finanţare pentru înscrierea persoanelor fizice în Programul de instalare a sistemelor de panouri fotovoltaice, care vizează producerea de energie electrică pentru acoperirea consumului propriu şi injectarea surplusului în reţeaua naţională

Conform unui comunicat de presă transmis marți de AFM, înscrierea în program se va realiza prin intermediul aplicației informatice disponibile pe site-ul afm.ro.

De asemenea, unitățile de cult vor putea depune cererile de înscriere în program începând cu data de 09 octombrie 2024, ora 10:00, sau până la epuizarea bugetului alocat.

În anul 2024, Administraţia Fondului pentru Mediu lansează sesiunea de înscriere cu un buget record de aproximativ 2 miliarde de lei. Scopul nostru este să facilităm accesul unui număr cât mai mare de beneficiari la finanţarea oferită prin acest program. Ne dorim să asigurăm resursele necesare pentru a sprijini implementarea sistemelor de panouri fotovoltaice în alte aproximativ 67.000 de gospodării, astfel că, după această sesiune vom putea discuta despre aproximativ 200.000 de gospodării care îşi vor reduce costul facturii la energie electrică şi care vor utiliza energie verde”, a transmis preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu.

Conform comunicatului, sesiunea din 2024 introduce modificări semnificative în cadrul Programului, aducând noutăți deosebit de importante pentru beneficiari.

”Este vorba despre finanţarea instalaţiilor pentru stocarea energiei electrice produse de panourile fotovoltaice, o măsură esenţială pentru maximizarea eficienţei şi independenţei energetice a gospodăriilor. Totodată, am crescut considerabil subvenţia, de la 20.000 lei la 30.000 lei, oferind astfel un sprijin financiar mai mare pentru cei care doresc să investească în energia verde. Pentru a simplifica procesul de înscriere am adus îmbunătăţiri semnificative aplicaţiei informatice dedicate programului. Astfel, conturile utilizatorilor pot fi create înainte de deschiderea oficială a sesiunii de înscriere, permiţându-le astfel beneficiarilor să se familiarizeze cu aplicaţia şi să fie pregătiţi în avans. În ziua dedicată înscrierii va fi necesară doar încărcarea documentelor solicitate, eliminând astfel stresul şi aglomeraţia”, a mai transmis Neculaescu.

Perioadă înscriere persoane fizice Regiunea Buget
27 septembrie 2024 Regiunea Nord Vest – judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş 274 290 000 lei
30 septembrie 2024 Regiunea Centru – judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu 280 050 000 lei
01 octombrie 2024 Regiunea Nord Est – judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui 319 380 000 lei
02 octombrie 2024 Regiunea Sud Est – judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea 242 730 000 lei
03 octombrie 2024 Regiunea Sud Muntenia – judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman 321 000 000 lei
04 octombrie 2024 Regiunea Bucureşti Ilfov 114 120 000 lei
07 octombrie 2024 Regiunea Sud Vest – judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea 199 200 000 lei
08 octombrie 2024 Regiunea Vest – judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş 229 110 000 lei
Perioadă înscriere unităţi de cult Regiunea Buget
09 octombrie 2024 Toate regiunile 20 100 000 lei
BUGET TOTAL 1 999 980 000 lei