Foto: Ministerul Educatiei

 

Ministerul Educației a anunțat avizarea, în cadrul Comisiei de Dialog Social, a proiectului de hotărâre privind organizarea și finanțarea Programului Național de Reducere a Abandonului Universitar (PNRAU)

Acest program, prevăzut în noua Lege a învățământului superior, își propune să susțină tinerii în finalizarea studiilor universitare, contribuind astfel la crearea unui sistem educațional mai incluziv și performant.

Obiectivele PNRAU includ:
– Sprijinirea tranziției de la liceu la facultate, inclusiv prin programe de învățământ superior dual.
– Finanțarea Centrelor de consiliere și orientare în carieră.
– Introducerea în norma didactică a consultațiilor cu studenții și a activităților remediale.
– Dezvoltarea unor politici de reînscriere pentru studenții care au abandonat studiile, prin programe de tip „A doua șansă”.
– Crearea unui sistem de monitorizare pentru identificarea timpurie a riscului de abandon.

Fiecare instituție de învățământ superior va fi responsabilă de elaborarea unui plan de acțiuni personalizat, adaptat nevoilor categoriilor de studenți în risc și specificului programelor de studiu.

Prin aceste măsuri, PNRAU își propune să reducă abandonul universitar și să ofere un sprijin concret pentru integrarea și succesul studenților în parcursul academic.