Sursa foto:Irinel Ionel Scriosteanu/facebook

Consiliul Tehnico-Economic al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a avizat proiectul tehnic necesar pentru construcția Lotului 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, ce se întinde între km 2+500 și km 20+000

Acesta este ultimul lot al autostrăzii A0 Nord care intră în execuție și are un rol esențial în completarea Coridorului de Transport Pan-european nr. IV (Constanța – Nădlac).

Stadiul lucrărilor:

  • Organizarea de șantier a fost finalizată în zona DN1A și este în curs de amenajare lângă DN7.
  • Procedura de descărcare arheologică a fost efectuată pentru 11 din cele 12 situri identificate.
  • Procesul de deminare a suprafeței șantierului a fost finalizat.
  • Lucrările de defrișare pe traseul autostrăzii au fost realizate.

Autorizația de Construire a fost emisă, iar în zilele următoare se va da Ordinul de Începere a Lucrărilor. Perioada de execuție a contractului este de 22 de luni.

Principalele lucrări prevăzute:

  • Pasaj peste CF101 București – Pitești și DN7, cu o lungime de 733 m.
  • Pasaj peste râul Colentina, CF 300 București – Ploiești și CF Mogoșoaia – Buftea, cu o lungime de 650 m.
  • Noduri rutiere la intersecțiile cu DN7 și DN1A.
  • Poduri pe autostradă peste râurile Dâmbovița (km 2+999) și Bâldana (km 4+024).

Lotul 1 Nord al A0 are o lungime de 17,5 km și se află între A1 și DN1, între localitățile Dragomirești și Corbeanca.