Rapperul american Wiz Khalifa a fost reținut de polițiști sâmbătă la festivalul „Beach, Please” din Costinești, după ce a fumat marijuana pe scenă, în timpul spectacolului său

„Spectacolul de aseară a fost extraordinar. Nu am vrut să fiu lipsit de respect față de România aprinzând un joint pe scenă. Au fost foarte respectuoși și m-au lăsat să plec. Mă voi întoarce în curând. Dar fără un joint mare data viitoare”, a transmis rapperul Wiz Khalifa prin intermediul rețelei X. Mesajul a atras peste 35.000 de vizualizări.

Organizatorii evenimentului „Beach, Please!” au subliniat duminică că au o politică de „toleranță zero” față de orice substanță interzisă, indiferent de natura ei, și că accentul rămâne pe festival. Spectacolul lui Wiz Khalifa la Beach, Please, care a atras zeci de mii de fani, a avut loc aseară și a fost unul dintre cele mai așteptate momente ale festivalului. Polițiștii au așteptat ca artistul să-și termine concertul înainte de a-l aresta. Rapperul este cercetat pentru deținere de droguri de risc.

„La data de 14 iulie 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea unui bărbat (cetățean SUA), cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de deținere fără drept de droguri de risc.”, a anunțat Poliția Română

Artistul a fost surprins în timp ce fuma pe scenă o țigară artizanală cu marijuana. „Față de cel în cauză, a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale. Din cercetări a reieșit că acesta, pe parcursul unui recital susținut în cadrul unui festival de muzică ce se desfășoară în stațiunea Costinești, județul Constanța, a deținut peste 18 grame de canabis (drog de risc) și a consumat (pe scenă) o altă cantitate de canabis, sub forma unei țigări artizanale.”, au mai transmis polițiștii.