Foto: Colossal

Reprezentanții Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva au declarat marți într-un comunicat de presă că temperaturile ridicate și absența precipitațiilor în prima parte a anului au contribuit la creșterea numărului de incendii în fondul forestier gestionat de regie.

Asadar, în primul semestru al acestui an, numărul incendiilor din fondul forestier administrat de Romsilva a crescut de peste șapte ori comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Au fost înregistrate 367 de incendii în prima jumătate a anului 2024, față de doar 48 în aceeași perioadă din 2023.

”Reluăm apelul către cetăţeni să fie responsabili, să nu incendieze miriştile, să nu lase focul nesupravegheat, mai ales în zonele de risc, să nu aprindă focul în păduri sau în apropierea acestora, să se asigure că sting focul după ce îl folosesc, exclusiv în locurile special amenajate”, au transmis reprezentanţii Romsilva.

 Aceste incendii au afectat 3.365,31 hectare fond forestier, din care 3.264,86 hectare fiind incendii de litiera. Cele mai numeroase incendii, 105, s-au inregistrat in fondul forestier administrat de catre Directia Silvica Gorj, urmata de directiile silvice Prahova, cu 27 de incendii, Mehedinti si Valcea, cu cate 24 de incendii in fondul forestier. – se prezinta in comunicat.

Majoritatea incendiilor, 250, au avut loc în zonele de deal, în timp ce 99 s-au produs în zonele de câmpie și 18 în zonele montane. Incendiile au distrus arbori cu un volum total de 209 metri cubi și 90.883 puieți forestieri, cauzând pagube estimate la 393.094 lei.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva precizeaza ca va initia lucrări de regenerare a pădurilor pentru a reface suprafețele afectate de incendii.