Sursa foto: Apele Române

Administrația Națională „Apele Române”, în colaborare cu Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea (ICPDR) și alți parteneri, a încheiat cu succes prima campanie de prelevare a probelor pentru analiza microplasticelor în cadrul Joint Danube Survey 5 (JDS5)

În perioada 17–25 aprilie 2025, echipa națională, alcătuită din specialiști ai Apelor Române și sprijinită de colegii de la Apele Române Argeș-Vedea – Sistemul de Gospodărire a Apelor Giurgiu (SGA), a realizat prelevări de probe în zona Giurgiu. Acțiunea face parte din extinderea programului de monitorizare a poluării cu microplastice în apele fluviului Dunărea.

Sprijinul logistic a fost oferit de Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ), care a facilitat instalarea dispozitivelor de prelevare la unul dintre pontoanele sale, contribuind astfel la buna desfășurare a campaniei. Mulțumiri speciale au fost adresate lui Marian Măroiu pentru implicarea sa directă.

Componenta de monitorizare a microplasticelor adaugă o dimensiune inovatoare expediției JDS5, contribuind la protejarea și înțelegerea mai profundă a ecosistemului Dunării.